1.800 de litri de ulei indisponibilizat de polițiști

În baza unui plan de acțiune privind regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au executat controale la operatorii economici, având ca obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor.

”Polițiștii s-au deplasat și au efectuat verificări la două puncte de lucru din orașul Târgu Lăpuș, unde au fost constatate nereguli privind domeniul de activitate vizat. La una dintre societățile comerciale, polițiștii au constatat faptul că, în perimetrul exterior se aflau depozitate necontrolat și necorespunzător deșeuri din activitatea desfășurată, respectiv elemente rezultate în urma activităților de reparații auto. Au fost depistate trei bazine colectoare din plastic, conținând uleiuri de motor ars în cantitate de 1.000 de litri, depozitate fără respectarea prevederilor legale, iar lângă acestea se observau scurgeri semnificative cu impact asupra solului.

La o altă societate comercială supusă verificărilor au fost localizate mai multe deșeuri provenite din activitatea de mentenanță auto, respectiv compresoare, blocuri motor, băi ulei, dar și butoaie metalice în care se aflau 800 litri de ulei de motor uzat, toate colectate necorespunzător. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, operatorii economici nu aveau încheiat contract de prestări servicii cu o întreprindere care să aibă obiect de activitate colectarea și neutralizarea deșeurilor periculoase.

Întreaga cantitate identificată fără să fie respectate prevederile legale a fost indisponibilizată și lăsată în custodie societăților comerciale, până la clarificarea situației juridice. Polițiștii specializați, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările privind comiterea infracțiunii de neluare sau nerespectare a măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase”, au precizat oficialii IPJ Maramureș.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

mt

18.07.2025

Pare a fi o noua actiune heirupista a politiei de strangere de bani la buget, adica amenzi rutiere in cazul asta.

Amenzi de mii de euro împărțite în doar câteva ore de polițiștii din Cluj-Napoca, după ce au verificat sute de mașini și au legitimat sute de persoane

Eori

14.07.2025

Lumea Trebuie Să Știe Că Se Poate Folosii Orice Ce Fel De Router Ce Se Găsește În Magazine, La Cablu De Fibră Optică De Internet, Dar Necesită Adaptor De Fibră Optică - RJ45, Spre Exemplu: https://www.google.ro/search?q=Adaptor+RJ45+Fibr%C4%83+Optic%C4%83&sca_esv=e1...

Dejean agresat fizic de doi cetățeni moldoveni într-un cămin studențesc din Cluj-Napoca

Eori

21.06.2025

Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ]. Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Ex...

Cel puțin 20 de răniți în Germania, după ce o mașină a intrat în oameni, la târgul de Crăciun din Magdeburg

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing