
Săptămâna 'Școala Altfel' va avea activități antidrog și anti-violență
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că Săptămâna „Școala Altfel” va avea, începând cu anul școlar 2025-2026, două teme obligatorii. Una dintre acestea va fi legată de consumul de droguri și alte substanțe interzise, iar cealaltă va aborda violența și bullyingul, atât în rândul elevilor, cât și în rândul profesorilor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie-Matei:
„Școlile vor primi o serie de instrucțiuni și ghiduri privind implementarea acestor teme, unitățile de învățământ își vor planifica în cadrul săptămânii Școala altfel activități care se vor desfășura împreună cu biroul de siguranță școlară, cu Organizația Salvați Copiii, precum și alte ONG-uri. Este o activitate binevenită în rândul tinerilor, dar și în rândul cadrelor didactice.”
Potrivit radiomures.ro, părinții salută inițiativa ministerului, dar spun că ar trebui făcut mai mult pentru a combate aceste probleme în școli, a explicat pentru Radio Târgu Mureș președintele unei asociații de părinți, Iuliana Constantinescu:
„Cred că este foarte puțin, pentru că a face o dată într-un an o oră în care să le vorbești copiilor despre consumul de substanțe și despre nocivitatea bullying-ului este foarte puțin. Lucrurile astea ar trebui să se întâmple mult mai des într-o școală. Ar trebui să avem la dispoziție specialiști care să fie dispuși să vină și să vorbească, să lucreze cu copiii.”
Iuliana Constantinescu spune că sunt mulți părinți ai căror copii consumă droguri, iar lupta nu este ușoară, în lipsa unui sprijin real din partea statului:
„Este foarte greu de gestionat o astfel de situație. Cunosc un caz de părinte care a avut mare temere de a cere ajutor specializat pentru că s-a temut foarte tare de eticheta care va fi pusă copilului său. Părinții, de cele mai multe ori, sunt depășiți de situație, pentru că nu e ușor deloc să ai un copil consumator și să te lupți pentru sănătatea lui și să-l scoți din zona aceea de consum. Prevenția n-ar trebui să se rezume doar la a purta discuții, ci ar trebui să acordăm o mai mare importanță educației emoționale, grijii pentru sănătatea mintală, pentru că prevenția de acolo ar trebui să plece. Să îndepărtăm cauzele care îi determină pe copii să apeleze la consumul de substanțe interzise.”
Un studiu recent al Organizației Salvați Copiii arată că 30% dintre copii știu pe cineva care consumă droguri.
Sociologul Ciprian Grădinaru le atrage atenția părinților că ar trebui să fie mai receptivi cu cei mici și să-i asculte când au o problemă:
„Sunt anumite semne, pornind de la schimbări bruște în comportamentul copilului, faptul că acesta devine mai reticent față de părinți, se ascunde, își schimbă brusc grupul de prieteni. În cazul majorității copiilor care consumă, părinții nu știu.”
Ministrul Educației a anunțat și lansarea unui „buton roșu”, o adresă de e-mail dedicată fiecărei unități de învățământ, unde pot fi transmise sesizări legate de comportamente periculoase – de la trafic și consum de substanțe, până la violența în școli sau bullying.
Plângerile pot fi și anonime și vor fi analizate de o persoană desemnată din școală, care va decide ce pași trebuie urmați.
Foto: gov.ro
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
mt
18.07.2025Pare a fi o noua actiune heirupista a politiei de strangere de bani la buget, adica amenzi rutiere in cazul asta.
Eori
14.07.2025Lumea Trebuie Să Știe Că Se Poate Folosii Orice Ce Fel De Router Ce Se Găsește În Magazine, La Cablu De Fibră Optică De Internet, Dar Necesită Adaptor De Fibră Optică - RJ45, Spre Exemplu: https://www.google.ro/search?q=Adaptor+RJ45+Fibr%C4%83+Optic%C4%83&sca_esv=e1...
la articolul Dejean agresat fizic de doi cetățeni moldoveni într-un cămin studențesc din Cluj-Napoca
Eori
21.06.2025Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ]. Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Ex...
la articolul Cel puțin 20 de răniți în Germania, după ce o mașină a intrat în oameni, la târgul de Crăciun din Magdeburg
ianc treian
13.06.2025
COMENTARII