SORIN GRECU: Deghizat în femeie, Vasile Filip „al lui Ciup”, a umilit timp de 18 ani securitatea

A refuzat să truncheze rezultatul alegerilor

          Ne primește cu mare caldură Ana Filip, o femeie în vârstă de 70 de ani, absolventă a două facultăți: cea de Istorie-filosofie și de Filologie, ambele terminate la Cluj. Aceasta e o adevărată enciclopedie, în spiritul vechilor dascăli năsăudeni și ne potopește cu un val de amănunte legate de fostul ei socru. Începe gazda noastră: „Bătrânul s-a născut în 1905 și a făcut numai două clase primare, însă recrutat fiind la unitatea militară din Mărășești a ajuns să-și însușească atât de bine istoria patriei, încât a cunoscut la perfecție toți domnitorii, luptele care au avut loc, locurile și anii. Când vorbea despre Țăranul român și despre poporul nostru, tremura pur și simplu din toate încheieturile. Când s-a întors din armată, a fost unul dintre întemeietorii organizației PNȚ-ului din localitate. Era unul din fruntașii satului și după ce securitatea i-a confiscat toate fotografiile și actele personale, soacră-mea a zidit în tencuiala casei lista sa de aderenți.” Profesoara pensionară mai spune că respectiva listă a fost scoasă la lumină abia după data de 23 august 1964, când Vasile Filip s-a predat la Miliție, după 18 ani de pribegie prin păduri. Motivul hărțuirii bărbatului de către autorități e unul simplu: acesta, în calitate de membru al comisiei de votare din localitate, a refuzat să semneze procesul verbal în care se inversase rezultatul votării la alegerile din 1946. Voturlie erau în numar de 1800, pentru partidul din care acesta făcea parte, în timp ce comuniștii strânseseră doar 40. Omul avea un trecut politic de excepție: în anul 1940 a ținut o cuvântare la Teatrul Național din Cluj, în calitate de reprezentant al țăranilor, alături de Regele Mihai I, Ion Argentoianu, Emil Hațieganu și Iuliu Maniu, pentru a protesta împotriva Dictatului de la Viena din 1940, care rupsese partea de nord-vest a Transilvaniei. Cuvântarea lui avut un mare răsunet, fiind transmisă în întregime și la radio. După incidentul de la alegerile din 1946, Vasile a fost amenințat de către un activist comunist cu pistolul, iar noaptea a fost căutat acasă. Din fericire, prevăzător, bărbatul fugise de la domiciliu, pentru a nu fi arestat și condamnat de către autoritățile vremii. Chiar și așa, a fost declarat dușman al poporului.

Deghizat, la nunta fiicei sale

          Ajunsese să se ascundă pe la gospodăriile sătenilor, care-l ocroteau ca pe un frate și nu-l denunțau la miliție. Iarna fugarul stătea pe la oameni, iar vara, pe câmp sau la o căsuță de-a lui, situată între localitățile Coșbuc și Salva, în locul numit Bruhoaia. Avea un vecin bun, care se numea Sângeorzan. Acesta îl avertiza de fiecare dată când apărea mașina miliției sau securității în dreptul punții de la moșia acestuia. Nora fugarului mai spune că, ulterior, Vasile Filip și-a răsplătit binefăcătorul, vânzându-i o grădină la o treime din prețul oferit de ceilalți cumpărători. „Tot așa, după ce s-a întors din peregrinări și-a vândut un teren, o pereche de boi și câteva sute de kilograme de fructe, tocmai pentru a-i răsplăti pe cei care I-au ascuns de ochiul vigilent al securității,” explică profesoara. Apoi continuă: „Avea un sistem foarte ingenios de comunicare cu noi și de fiecare dată, când îi aduceam mâncare, ne transmitea unde poate fi intâlnit săptămâna următoare. Avea un vecin, unul Pop care a umblat mult să-l găsească și să-l denunțe la securitate, însă, din fericire, sătenii nu l-au trădat niciodată. Îl iubeau pentru că odinioară avusese un restaurant destinat muncitorilor de la calea ferată de la Salva-Vișeu și Vasile „Ciup” i-a tratat extrem de bine pe toți, indiferent de statutul lor social.” Prima dată când s-a deghizat în femeie a fost la nunta fetei lui, Virginia, pe care n-o mai văzuse de la vârsta de 5-6 anișori. A urmărit desfășurarea nunții și slujba religioasă, purtând straie femeiești și un suman pe cap. De asemenea, s-a mai deghizat și la nunta fiicei unui consătean, Onițanu, tot prin anii '50. Putea fi văzut mergând în urma nuntașilor, ajungând alături de ei la biserică. Atunci mulți I-au recunoscut, însă nimeni nu l-a pârât. Nora lui Vasile Filip mai spune că și ea a fost anchetată de securitate, doar-doar își va denunța socrul. Apoi detaliază: „Evenimentele se petreceau în anul 1960, iar eu eram gravidă cu băiatul cel mare. M-au chemat la securitate, la Năsăud, unde m-au amenințat cu bătaia dacă nu le spun unde se ascunde acesta. Eu tot ziceam că nu știu, iar ei m-au amenințat că îmi vor arăta ei mie, ca să știu. Le-am spus atunci: „Să-l văd eu pe acela care va bate o femeie însărcinată”. După aia s-au înmuiat și m-au lăsat să plec.”

„Am venit să mă predau, fiindcă am auzit că e democrație...”

          Îmi spune că, din păcate soțul ei, astăzi decedat, a avut mai puțin  noroc decât ea: la vârsta de 14 ani a fot atât de rău bătut de către securitate, încât a zăcut în comă timp de trei zile. Asta pentru „vinovăția” de a-și fi apărat mama, pe care anchetatorii o dădeau cu capul de pereții încăperii și pentru că le-a spus următoarea frază: „Nu știu unde-i tata – dar și dac-aș ști, tot nu v-aș spune....” De atunci, mărturisește ea, soțul ei a dobândit o hipertensiune arterială. De asemenea, a fost dat afară din învățământ, în anul 1961, din aceeași cauză, fiind reprimit după anul 1964, când Vasile – poreclit și „Fugitul” – s-a predat autorităților. S-a prezentat la miliție, pe data de 23 august 1964, împreună cu soția lui, după ce a aflat că au fost amnistiați toți deținuții politici. Le-a spus simplu milițienilor: „Eu sunt Filip, cel pe care-I căutați de mult”. La care unul dintre ei a dus mâna la pistol, dar el l-a oprit, spunându-i: „Nu-i nevoie, că n-am armă, am venit doar să mă predau, fiindcă am auzit că-i democrație în țara asta și știu că mă căutați demult....” Au vrut să-i dea o amendă de 25 de lei pentru că buletinul era expirat și avea stema regală pe el, însă comandantul l-a iertat și l-a invitat să se întoarcă într-o zi de lucru, ca să-i facă altul nou. Femeia pune mâna pe telefon și-și sună o cumnată, pe Virginia Cleja, cea la nunta căreia socrul său se deghizase în femeie, o cunoscută creatoare populară, unica restauratoare de basmale confecționate din lână fină, de pe vremea Austro-Ungariei. Aceasta a refuzat însă să ne primească, pretextând că e extrem de ocupată. „Îi e frică să vorbească, biata de ea, chiar și acum, după atâția ani…Mult a suferit din cauza tatălui ei. Odată a fost bătută rău și chiar călcată în picioare de către un securist.” Ne pune apoi în legătură cu Virginia Linul, nepoată de soră a lui Vasile Filip, care și-a riscat, la rându-i libertatea, ducându-i fugarului, în dese rânduri mâncare. Așa că ne luăm rămas bun de la profesoara Filip și pornim spre locuința Virginiei Linul, la rândul său un renumit meșter popular.

„Fugitul”, pe post de băciță

          Ajungem în atelierul-magazin al femeii și suntem întâmpinați ce către fiica sa, extrem de ocupată, fiidcă tocmai pregătește o prezentare de modă haute-cuture, inspirată din folclorul năsăudean, care va avea loc zilele următoare la Paris. Suntem uimiți de bogăția costumelor populare expuse în magazinul-atelier. Le privim, încântați, în timp ce așteptăm să-și facă apariția mama artistei. Intrăm în vorbă cu o altă femeie din sat, Ana Bodescu, aflată în vizită la vecinii săi. Ne spune, parcă temătoare, chiar și acum, la atâția ani după evenimentele de atunci: „În acea perioadă aveam până în zece ani, iar bunica îmi spunea că Vasile „Ciup” e ascuns în pădure. De asemenea, îmi înterzicea cu desăvârșire să-i pronunț numele”. Între timp își face apariția și Virginia Linul. Ne spune din start că, deseori, era desemnată de familie să-i ducă mâncare unchiului, pe câmp sau prin păduri. Explică ea: „Aveam în traistă ziare proaspete, primite de la avocații din Năsăud, unse cu ulei și slănină, ca să nu își dea seama milițienii, în caz că mă controlau. El lucra la terenurile lui, în special noaptea, iar ziua își punea o pânzătură dinapoi, ca să pară de departe femeie, nu bărbat. La nunta Virginiei, fiica lui, s-a îmbrăcat în femeie și s-a aflat tot timpul în apropierea nunții, cu gând s-o împiedece. Nu-i plăcea ginerele, pentru că era membru de partid. Omul n-avusese încotro și se înscrisese în partid, fiindcă altminteri nu I-ar fi lăsat autoritățile să-și „tină” moara pe care o avea.” Virginia mai spune că, de asemenea, un alt fiu al lui Filip, Vasile, a fost trimis la muncă grea, cu boii, la canalul de pe Someș și apoi la cel de la Dunăre-Marea Neagră. Din această cauză s-a îmbolnăvit și a murit de tânăr. Îmi mărturisește, în încheierea discuției noastre, că de multe ori fugarul aparea deghizat în femeie la oi, iar oamenii credeau despre el că-i o băciță din localitatea Bichigi: „Venea la noi, îmbrăcat în femeie, ca să ne ajute cu mulsul oilor. Frate-meu mă tot întreba: „,Cine-o fi femeia asta, de-i așa de voinică?” Dar eu nu le ziceam cine-i, fiindcă nu doream să se afle secretul.... Tot așa, bunicul, când făcea pâine nouă, acasă, ne zicea că merge în pădure ca să aducă „dar” la Maica Sfântă și lui Hristos, dar eu știam că îi ducea pâinea lui Vasile”. Înainte de a ne lua rămas bun de la Virginia Linul, mai aflăm un amănunt: mormântul bărbatului – decedat în anul 1974, în urma unui atac cerebral – a fost profanat, iar crucea distrusă, după alegerile din 1996, când au ajuns țărăniștii la putere. Cineva, un dușman, se pare că n-a vrut să-l lase, nici chiar după moarte, să se odihnească în pace...