Accident pe Valea Izei. Bărbat de 39 de ani în spital

Să conduci mașina pe Valea Izei se poate dovedi periculos câteodată. Un bărbat de 39 de ani a ajuns în spuital după ce a fost implicat într-un accident rutier.

„La data de 4 martie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați despre producerea unui accident de circulație pe D.J. 186, soldat cu rănirea unei persoane.

Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că un bărbat de 39 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism din direcția Dragomirești înspre Săcel, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de vehiculul cu tracțiune animală condus în fața sa de către un bărbat de 47 de ani și ar fi intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, a rezultat rănirea pasagerului autoturismului, un bărbat în vârstă de 39 de ani. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, arată IPJ Maramureș. 

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și sub supravegherea procurorului se continua cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Etichetele acestui articol sunt valea izei, accident, dragomiresti, sacel, caruta

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing