Accident rutier mortal petrecut în municipiul Turda între un autoturism și un motociclu. Bărbatul care conducea motociclul a decedat
La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 16:10, pe Calea Victoriei din municipiul Turda a fost înregistrat un accident rutier.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a transmis: „Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa în direcția municipiului Câmpia Turzii, ar fi efectuat un viraj la stânga, peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu un motociclu condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani.
În prezent, echipajul medical aflat la fața locului aplică manevre de resuscitare bărbatului care conducea motociclul.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.
Traficul rutier este blocat în totalitate, la acest moment.
În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajul medical sosit la fața locului, din nefericire, motociclistul a fost declarat decedat.”
De asemenea, ofițerul de presă al ISU Cluj a informat: „Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază în urma unui grav accident rutier petrecut pe calea Victoriei din municipiul Turda.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, unde au găsit o motocicletă și un autoturism avariate, precum și conducătorul motocicletei, respectiv un bărbat de aproximativ 30 de ani, fără semnale vitale.
Echipajele medicale, sprijiniți de echipajul de descarcerare, au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare victimei, însă, din păcate, fără a putea readuce semnalele vitale ale acesteia.”
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII