Acțiune cu efective mărite, desfășurată de polițiștii sălăjeni, în comune arondate Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului

Joi, 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj desfășoară o acțiune, cu efective mărite în sistem integrat, de tip „Razie”, în localități arondate Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În activitățile desfășurate sunt angrenați polițiști de la structurile de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, rutieră, protecția animalelor, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Acțiunea beneficiază și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și al altor structuri cu atribuții în aplicarea legii.

Acțiunea de joi, 31 octombrie, are drept scop prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing