Acțiune cu efective mărite, efectuată de polițiști și jandarmi în municipiul Cluj-Napoca

La data de 19 februarie a.c., în intervalul orar 14.00 – 17.00, peste 130 de polițiști, jandarmi și efective din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca au desfășurat o acțiune de amploare în municipiul Cluj-Napoca, având ca scop principal prevenirea și combaterea infracționalității stradale și prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, proximitate și sisteme de securitate aceștia fiind sprijiniți de reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 450 de persoane și verificate peste 220 de autovehicule, fiind reținut 1 permis de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare.

Totodată, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, dintre care 32 de sancțiuni au fost întocmite conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Dintre vehiculele verificate în trafic, 210 au fost utilizate în activitățile de transport mărfuri alimentare și nonalimentare.

Reiterăm faptul că rolul principal al organizării acestor acțiuni a fost cel al responsabilizării acestei categorii de participanți la trafic, asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație și totodata de a crește siguranța pe drumurilor publice.

Foto: IPJ Cluj

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing