Acțiune desfășurată de polițiștii mureșeni împotriva traficului de droguri
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 32 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc.
La data de 29 aprilie 2025, persoana cercetată a fost depistată în flagrant delict, în municipiul Bistrița, în timp ce ar fi vândut 1 kilogram de substanță cristalină 2MMC.
Ulterior, în spațiul în care aceasta își desfășura activitatea, o frizerie, a fost descoperită și ridicată o altă cantitate de drog de mare risc, respectiv peste 2,3 kilograme 2MMC, ambalată în mai multe pungi.
La data de 29 aprilie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.
La data de 30 aprilie 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița - Năsăud.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto: IPJ Mureș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
ALARMA ÎN BISTRIȚA
07.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII