ACUM - Controale la sânge ale polițiștilor în Poienile de sub Munte

Azi avem o acțiune cu efective mărite ale IPJ Maramureș în zona localității Poienile de sub Munte.

„Astăzi, 13 decembrie, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, cei din cadrul Poliției orașului Vișeu de Sus și ai Secției 4 Leordina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Grupei Canine, desfășoară ample activități în localitatea Poienile de sub Munte pentru a preveni faptele antisociale.

Totodată, polițiștii sunt angrenați în activități specifice, într-un dosar penal în care sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare publică.

În cadrul controalelor pe drumurile publice, polițiștii urmăresc depistarea și scoaterea din trafic a conducătorilor auto care reprezentintă un pericol pentru ceilalţi participanţi și luarea măsurilor legale. În plus, acțiunile se concentrează pe combaterea infracționalității stradale, dar și pe depistarea persoanelor urmărite și executarea mandatelor de aducere”, a anunțat IPJ Maramureș. 

Etichetele acestui articol sunt control politie, poienile de sub munte, actiune, 13 decembrie, serviciul rutier

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing