ANCHETĂ DNA: Șefele Casei de Asigurări Maramureș țineau evidența furnizorilor care le ofereau cadouri. E vorba de Carmen Prodan și Camelia Stretea

Directoarea generală a Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Maramureș, Carmen Prodan, și o altă șefă din instituție au fost puse sub acuzare de DNA, la începutul acestui an, pentru luare de mită. Datele din dosar, consultate de HotNews, arată că mita oferită de furnizorii de servicii medicale din Maramureș șefelor CJAS devenise în ultimii ani atât de frecventă, încât acestea ajunseseră să-i blameze pe cei care „uitau” să treacă pe la ele.

  • 20 de cutii cu bijuterii, 38 de parfumuri, sigilate și așezate în pungi de cadou, au găsit polițiștii la perchezițiile efectuate numai la directoarea Stretea. Însă pe lângă acestea au fost găsiți și bani dar și multe alte buni: genți, ceasuri, produse cosmetice, produse alimentare sau băuturi alcoolice.
  • Cele două șefe ale CJAS Maramureș primeau orice li se oferea. Totuși, ultimele înregistrări le surprind pe cele două în timp ce își exprimă nemulțumirea că s-au săturat să li se ofere cârnați, așteptând cadouri „la nivelul valorii”.

La începutul acestui an, DNA  a anunțat punerea sub acuzare de luare de mită a directoarea generală a CJAS Maramureș, Carmen Prodan, și a altei șefe importante din instituție – Camelia Stretea, directoarea executivă a Direcției Relații Contractuale.

Cele două au fost plasate sub control judiciar, li s-a interzis să-Și mai exercite funcțiile.

Când a aflat că procurorii anticorupție le-au monitorizat pas cu pas ultima lună a anului trecut, iar probele adunate nu lasă loc de interpretări, directoarea executivă Camelia Stretea a anunțat procurorul că dorește încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. Aceeași solicitare a făcut-o și managerul economic al unui centru medical privat, pus sub acuzare pentru dare de mită.

Mai multe citește AICI: https://hotnews.ro/pelerinajul-spagii-la-stat-sefele-casei-de-asigurari-maramures-tineau-evidenta-fu...

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing