Anul Nou vine cu scumpirea apei potabile în județul Sălaj

Compania de Apă Someș S.A. a anunțat intenția de ajustare a prețului apei potabile, respectiv a tarifului de canalizare-epurare, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

 

Astfel, din prima zi a anului viitor, sălăjenii vor plăti 6,52 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA) pentru apa potabilă, respectiv 6,92 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA) pentru canalizare-epurare.

„Rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare (strategiei tarifare) în perioada 2024-2028, conform hotărârii nr. 28/09.08.2024 a Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, precum și în nevoia de a îndeplini condiționalitățile din Contractul de Finanțare aferent Programului Dezvoltare Durabilă – PDD, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Compania de Apă Someș S.A.

Pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare-epurare, Compania de Apă Someș S.A. a atras a șasea finanțare în valoare totală de peste 625 Milioane lei, lucrările în cadrul acestui program acoperă perioada de programare 2021-2027″, își explică decizia Compania de Apă.

Noile prețuri au fost aprobate deja de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, în data de 26 noiembrie, potrivit graiulsalajului.ro.

Ele se vor aplica în întreaga arie regională deservită din județele Cluj, Sălaj și Mureș, cu începere de la 1 ianuarie.

Foto: Servuspress

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing