Atât de băuți, încât au căzut în fața autobuzului Urbis

Doi băimăreni au exagerat serios cu băutura. Aceștia au căzut lângă autobuzul Urbis, iar oamenii din zonă au alertat politia locală pentru a interveni.

”În data de 11.02.2025, orele 19.00, echipajul care efectua serviciul în zona Gării a fost sesizat prin Dispeceratul Poliției Locale asupra faptului că la garajul Urbis de pe str. Motorului sunt două persoane căzute lângă mijlocul de transport în comun. La fața locului s-a constatat că acestea se aflau într-o stare avansată de ebrietate, astfel că au fost solicitate două ambulanțe care au preluat și transportat persoanele în cauză la Spitalul Județean”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Baia Mare. 


Etichetele acestui articol sunt Poliția Locală Baia Mare, alcool, Urbis

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing