Autoturism răsturnat în afara carosabilului la ieșirea din Borzești

Sâmbătă, 28 decembrie, în jurul orei 11:40, polițiștii clujeni au fost sesizați despre un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, produs pe DN75, la ieșirea din localitatea Borzești.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 42 de ani, din Turda, care conducea un autoturism în direcția localității Iara, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă la dreapta. Vehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Cei patru ocupanți ai autoturismului nu au solicitat transportul la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii clujeni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului.

Foto: Știri de Cluj

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing