Azi avem percheziții în Maramureș la hoții de lemne

27 de percheziții în județul Maramureș la domiciliile a 9 persoane fizice, respectiv la sediile profesionale a 12 persoane juridice, azi, 22 mai.

Acestea sunt efectuate de către polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 

„Activitățile se desfășoară în urma autorizării de către instanțele competente și urmăresc documentarea și probarea unor fapte de natură penală. Acestea vizează influențarea declarațiilor, contrabanda calificată, contrabanda, braconajul, tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, furtul de arbori din fondul forestier național, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uzul de armă fără drept, purtarea abuzivă, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, inducerea în eroare a organelor judiciare, falsul intelectual și falsul informatic. Cercetările sunt în curs de desfășurare, iar, în funcție de evoluția acestora, vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.”, anunță autoritățile. 

Etichetele acestui articol sunt hoti de lemn, taiere ilegala de paduri, braconaj, perchezitii maramures, politia romana

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing