Bărbat reținut de polițiștii din Jibou pentru furtul unei biciclete

Luni, 3 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Someș-Guruslău, cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, la data de 1 martie a.c., în jurul orei 01.00, acesta ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din localitatea Someș-Guruslău, de unde ar fi sustras o bicicletă, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 400 de lei.

Marți, 4 martie a.c., bărbatul de 31 de ani va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Polițiștii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing