Bărbat reținut pentru infracțiuni rutiere. A băut prea mult

În baza probatoriului administrat de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru comiterea de infracțiuni rutiere.

„Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș și urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

La data de 9 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au procedat la testarea cu aparatul etilotest a unui bărbat care conducea un autoturism pe D.N. 18, în comuna Bocicoiu Mare. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor polițiștii au stabilit că cel în cauză are dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii au continuat documentarea activității infracționale stabilind faptul că cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea unor alte infracțiuni de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, de fiecare dată concentrația fiind de peste 2.00 ml/l alcool pur în sânge.

Ieri, 11 iunie, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș și astăzi va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației cu propunere de arestare preventivă”, precizează polițiștii maramureșeni. 
 
Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz continuă cercetările.


Etichetele acestui articol sunt infractiuni rutiere, arestare, alcool la volan

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing