Bărbați arestați de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 32 și 36 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc.

În sarcina bărbatului de 36 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul lunii octombrie 2024, cei doi ar fi procurat, deținut și vândut diverse cantități de drog de mare risc sub formă de substanță cristalină (4-CMC) către consumatori din județul Cluj.

De asemenea, pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate aproximativ 2 kilograme de canabis (drog de risc), care ar fi aparținut bărbatului de 36 de ani.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 31 octombrie a.c., au fost descoperite și ridicate aproximativ 900 de grame de 4-CMC (drog de mare risc), o cantitate de canabis (drog de risc), cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, peste 260 de plicuri ziplock noi, precum și alte mijloace de probă.

La data de 31 octombrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 2 bărbați, pentru 24 de ore.

Vineri, 1 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciul Criminalistic, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și un echipaj chino-tehnic din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.

Facem precizarea că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing