BISTRIŢA. Cum s-a petrecut tragedia familiei găsite fără suflare în apartamentul de pe C R Vivu
Trei persoane au fost găsite fără suflare, sâmbătă seara, într-un apartament situat pe strada Constantin Roman Vivu din Bistriţa.
Cei trei au murit intoxicaţi, iar în prezent se cercetează circumstanţele în care s-a produs scurgerea de gaz din apartamentul lor. Este probabil ca cei trei să fi fost decedaţi cu câteva ore înainte de ajunge echipajele ISU. Se pare că scurgerea de gaz a ajuns până în baia unui alt apartament din scară iar unul dintre vecini a ajuns la spital, după ce i-a făcut rău, în cursul zilei de sâmbătă.
Vecinii au alertat autorităţile abia seara, în jurul orei 21.00, dar, din păcate, mama, tatăl şi fiica lor au fost găsiţi morţi în casă.
Deocamdată, autorităţile nu au transmis oficial circumstanţele în care s-a produs tragedia. Atât reprezentanţii companiei de gaz, cât şi Poliţia, fac cercetări în apartament.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII