BLOCADA în weekend la Ulmeni, Fărcașa și Borșa

În trei dintre cele mai problematice zone din Maramureș au fost acțiuni cu efective mărite ale poliției în finalul de săptămână trecut.

„În acest weekend, efectivele inspectoratului au acționat în zonele de competență ale Poliției Ulmeni, Secției 3 Fărcașa și Borșa pentru asigurarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilicite și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, în zona Ulmeni și Fărcașa, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii Orașului Ulmeni, Secția 3 Fărcașa, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au legitimat peste 120 de persoane și au controlat peste 120 de autovehicule care circulau pe drumurile publice.
 
Neregulile constatate de polițiști s-au materializat în aplicarea a 26 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195 din 2002 și ale Legii nr. 132 din 2017. Valoare acestora a depășit 7.200 de lei. Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere, un certificat de înmatriculare și au ridicat două seturi de plăcuțe de înmatriculare.

În cadrul acțiunii executată la Borșa, polițiștii, sprijiniți de jandarmi și polițiști de frontieră, au constatat 19 abateri la regimul rutier, 11 dintre acestea fiind săvârșite pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Totodată, a fost reținut un permis de conducere pentru săvârșirea acestei abateri. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 10.725 de lei”, anunță IPJ Maramureș. 

Cu precizarea că activitățile au ca scop reducerea riscului rutier, prevenirea și combaterea unor situații de risc, precum și identificarea și luarea măsurilor legale împotriva celor care nu respectă legislația!

Etichetele acestui articol sunt farcasa, ulmeni, borsa, blocada 2024, permise de conducere

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing