Brânza de Năsal, un produs tradițional românesc, creat de familia Schilling din Turda!

Bacteria care se pune pe brânză în mod natural

În comuna Țaga, există o grotă, unde trăiește o bacterie specială, numită Brevibacterium Linens. Această bacterie nu trăiește decât pe rocile dintr-o zonă specifică peșterii, iar în condiții optime de temperatură și umiditate, bacteria se pune, în mod natural, pe brânză, fără a fi nevoie de intervenția omului.

Se spune că, mai demult, unul din multele transporturi de la Țaga către Cluj a fost cumpărat în întregime de un comerciant grec, care și-a uns pereții peșterii de acasă cu brânza de Năsal, dorind să obțină o replică a grotei naturale. Desigur, experimentul grecului a fost unul nereușit.

„Avem trei sortimente de brânză toate măturate, una are o maturare de 6 luni. O brânză cu schinduf pentru prima parte a zilei și cea mai apreciată la noi brânză cu trufe”, spune Alina Iancu, reprezentant branzeturi.

De-a lungul timpului s-a mai încercat reproducerea bacteriei și a condițiilor din peșteră în laboratoare, însă fără succes.

Istoia familiei Schellingâ

În jurul anului 1750, un tânăr meșter elvețian al cuprului, Schilling Balthasar, s-a stabilit în România, mai exact, la Turda, pentru a-și dezvolta meșteșugul. După 50 de ani, familia Schilling, care era recunoscută ca o familie de intelectuali, a cumpărat moșia Năsal, iar de aici se conturează firul narativ al unei povești de mândrie culinară transilvană: brânza de Năsal.

Primul proprietar al Năsalului se spune că a fost Schilling János, un inginer în construcții, iar soția și copiii lui, Rudolf și mai apoi Ottó, s-au preocupat vreme de decenii de tot ce a însemnat coordonarea activității moșiei Năsal.

La Expoziția Universală de la Paris din 1899, brânza de Năsal a primit medalia de aur. Imaginea mărcii Năsal, concepută de băiatul lui Ottó, Zoltán, reproduce povestea cu brânza furată din fabula lui Jean de la Fontaine, „Corbul și vulpea”, iar pe fundal apare dealul cu grota naturală de la Țaga.

Brânza de Năsal – Un business de familie

Pe atunci, producția era văzută ca fiind mai mult o afacere de familie, afacere la care participal mai toți membrii. Ambalarea era manuală și se cântărea fiecare bucată, iar după se scria pe pachețel gramajul exact.

Piața de desfacere era Clujul, dar și marile orașe ale Transilvaniei, iar în anii 1940, brânza de Năsal se găsea și la Budapesta în celebrul restaurant Gundel (despre faima restaurantului a scris și New York Times în 1939).

Brânza de Năsal a fost preluată de Napolact

Ultimul proprietar al moșiei Năsal a fost fiul lui Schilling Ottó, János, care a fost condamnat la închisoare în 1948 pe motive politice, datorită poziției sale de funcționar guvernamental. Tot atunci, peștera a fost naționalizată, iar în 1954, la Țaga a început producția industrială.

În 1990, Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Cluj s-a transformat în compania Napolact, care a continuat producția brânzei de Năsal, cu un rebranding puternic în 2007. Aceeași companie Napolact a decis în 2013 oprirea producției și conservarea fabricii.

Atunci, reprezentanții Napolact au declarat că decizia de a înceta povestea de la Țaga a fost luată „ca urmare a interesului scăzut pe care consumatorii români îl au pentru specialităţile de brânzeturi româneşti”.

Cu toate acestea, în 2015, Fabrica de Brânzeturi Transilvania, un proiect al Cooperativei Agricolei Someș Arieș în colaborare cu Agro-Transilvania Cluster, au închiriat fabrica de la compania FrieslandCampina Romania, deținătoarea brandului Napolact, și au reînceput producția la Țaga.

Datorită unui efort susținut și strategic de continuare a tradiției de la Țaga, găsim și astăzi în magazine acest produs unic în lume. Gustul puternic aromatizat și picant, mirosul pregnant specific, textura cremoasă, toate aceste elemente fac din brânza de Năsal o delicatesă pe piața brânzeturilor la nivel internațional. Iar istoria ei pornește acum mai bine de 200 de ani.