Bujorul, floarea naţională a României, sărbătorit în acest weekend la Cluj-Napoca
Zilele Horticulturii Clujene aduc în prim-plan bujorul, floarea națională a României, celebrat prin expoziții, ateliere și o colecție dedicată diversității și simbolisticii sale.
Între 16 și 18 mai, Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV Cluj-Napoca își deschide porțile publicului larg pentru ediția a IV-a a Zilelor Horticulturii Clujene.
Pe platoul din fața Aulei Magna vor fi organizate ateliere, demonstrații practice, standuri expoziționale cu flori, răsaduri, legume, pomi fructiferi și vinuri locale.
Vedeta ediției curente este bujorul – floarea națională a României, pe care o sărbătorim anual în data de 15 mai, potrivit radiovacanta.ro.
„Având în vedere că în 15 mai sărbătorim Ziua Bujorului și că bujorul este floarea națională a României, deschidem evenimentul cu o prelegere dedicată lui. Nu toată lumea știe acest lucru, așa că ne-am gândit să facem o informare”, a spus prof. univ. dr. Mirela Cordea, specialist în ameliorarea plantelor şi organizatoarea evenimentului.
Dincolo de rolul estetic, bujorul are o valoare profundă în cultura populară românească. Îl regăsim în doine și balade, în cusăturile de pe ii și în poeziile copilăriei. Este floarea care, pentru mulți, aduce aminte de grădina bunicii, de parfumul verii și de simplitatea unei frumuseți fără pretenții. Așa cum remarcă și prof. Mirela Cordea: „Când spui bujor, din punctul meu de vedere, spui bunica.”
În urmă cu doi ani, Facultatea de Horticultură a inițiat o colecție de bujori chiar în fața clădirii – un demers care îmbină cercetarea cu estetica. În prezent, acolo se pot admira 35 de varietăți de bujori, parte dintr-un efort amplu de conservare, diversificare și adaptare.
„Tot mai mulți români încep să își facă plantații de bujori. Inclusiv în zona Clujului avem două plantații mari – una spre Florești și una pe Dealul Fânațelor. La nivel național, mai ales în sud, sunt foarte multe. Cultura bujorului este ușoară și profitabilă, pentru că nu e o plantă pretențioasă”, explică Mirela Cordea.
Din punct de vedere agronomic, bujorul este prietenos cu solurile românești: nu cere mult, doar soare și drenaj bun. În schimb, oferă un spectacol vizual și olfactiv: roșul pasional, albul pur și rozul delicat – cu varietatea roz fiind, de altfel, cea mai parfumată.
Foto: Orient Românesc
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Al cui este Regele Mihai?
30.07.2026
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII