Campionatul de Tir al M.A.I. și-a desemnat câștigătorii din 2025

Joi, 22 mai, a avut loc festivitatea de premiere a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne, ediția 2025, ocazie cu care câștigătorii competiției și-au ocupat podiumul, fiind recompensați cu cupe, medalii și diplome.

Competiția s-a desfășurat în perioada 21–22 mai 2025, în incinta Poligonului din Sângeorgiu de Mureș, aparținând Ministerului Apărării Naționale, și a fost organizată de Centrul Cultural al M.A.I., în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș.

Devenit deja o tradiție în rândul cadrelor Ministerului Afacerilor Interne, campionatul a reunit și anul acesta un număr impresionant de 214 participanți, care s-au întrecut în probe cu pistol calibru 7.65 mm (71 bărbați și 18 femei) și pistol calibru 9x19 mm  (107 bărbați și 18 femei).

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul constant al Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, al Prefecturii Județului Mureș și al Primăriei comunei Sângeorgiu de Mureș, instituții care au contribuit esențial la buna desfășurare a competiției.

Pe lângă rezultatele sportive remarcabile, campionatul a reflectat spiritul de camaraderie, fair-play și performanță care definesc valorile Ministerului Afacerilor Interne, consolidând coeziunea între structurile participante.

-CLASAMENT-

Clasamentul individual femei (calibrul 7.65 mm):

Locul I – Pîrvu Loredana – Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”

Locul II – Ilie Andreea– I.J.J. Arad

Locul III – Bunea Mioara - I.J.J. Mehedinți

Clasamentul individual bărbaţi (calibrul 7.65 mm):

Locul I – Damian Dorin – B.C.C.O Alba Iulia

Locul II – Gîm Ovidiu - I.J.J. Suceava

Locul III – Curteanu Mihai - Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”

Clasamentul individual femei (calibrul 9x19 mm):

Locul I – Gheorghiu Ioana - I.P.J. Vrancea

Locul II – Rotaru Mihaela – Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”

Locul III – Moraru Corina – I.T.P.F. Timișoara

Clasamentul individual bărbaţi (calibrul 9x19 mm):

Locul I – Chirilă Iulian - Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”

Locul II – Bezman Ionuț – G.J.Mb. Timișoara

Locul III – Enuță Cătălin – Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”

Clasamentul general pe structuri:

Locul I – Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”

Locul II – Inspectoratul General al Jandarmeriei Române

Locul III – Inspectoratul General al Poliției Române

Locul IV – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE al M.A.I. a transmis: „Felicitări tuturor!”

Foto: IPJ Mureș

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing