CFR și Universitatea Cluj au aflat numele posibililor adversari în turul al treilea preliminar al cupelor europene
CFR Cluj și Universitatea Cluj cunosc deja adversarii potențiali în turul al treilea preliminar al Europa League și Conference League, în cazul în care vor trece de echipele FC Lugano, respectiv Ararat-Armenia.
Potrivit tragerii la sorți de luni de la Nyon, clujenii ar întâlni învingătoarea confruntării dintre Levski Sofia și Sporting Braga.
Prima manșă ar avea loc pe 7 august pe teren propriu, cu revenșa programată pentru 14 august în Portugalia sau Bulgaria.
Pentru a ajunge în această fază, CFR trebuie mai întâi să depășească FC Lugano. Prima manșă a turului doi preliminar se va juca pe 24 iulie pe Arena Thun din Thun (ora 21:30), iar partida retur va avea loc pe 31 iulie pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj (ora 20:30).
Cealaltă echipă clujeană angrenată în cupele europene, Universitatea, dacă va elimina Ararat-Armenia, va întâlni învingătoarea duelului dintre Aktobe (Kazahstan) și Sparta Praga (Cehia) în Conference League. „Șepcile roșii” vor juca primul meci în deplasare. Pentru turul doi, clujenii se deplasează pe 24 iulie în Armenia (19:00), iar manșa a doua va fi disputată pe 31 iulie pe Stadionul Municipal din Sibiu (20:00), potrivit sptfm.ro.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII