Clarificări privind restanțele salariale ale sportivilor de la CS Minaur Baia Mare

La CS Minaur Baia Mare lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie. Sunt mari probleme financiare și asta nu face altceva decât să afecteze sportivii, în primul rând.

„În spiritul transparenței și al respectului față de sportivi și suporteri, prezentăm situația exactă a restanțelor salariale ale componenților și componentelor echipelor de handbal:
12 jucătoare au salariile restante pe 2 luni;
3 jucătoare au salariile restante pe 5 luni;
2 jucătoare au salariile restante pe 3 luni;
10 jucători au salariile restante pe 4-5 luni;
2 jucători au salariile restante pe 2 luni;
3 jucători sunt la zi cu salariile.
Facem precizarea că salariile fotbaliștilor sunt la zi.
Acestea sunt restantele față de jucători care sunt la club. dar mai sunt restanțe mari și către jucători plecați
Managerii și personalul auxiliar pentru prima dată au o lună restantă prin decizia directorului de a efectua plata datoriilor vechi.
Conducerea CS Minaur Baia Mare este conștientă de dificultățile întâmpinate de sportivi și depune toate eforturile necesare pentru soluționarea acestor probleme în cel mai scurt timp posibil”, precizează conducerea CS Minaur Baia Mare

Etichetele acestui articol sunt restante salariale, cs minaur baia mare, salarii, jucatori, handbal, fotbal, restante

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing