COMUNICAT DE PRESĂ 34 din 12.05.2025: Ziua Informării Preventive va fi marcată și în județul Cluj!
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat, începând cu anul 2011, iniţiativei derulată la nivel european, astfel că, în fiecare zi de marţi 13 este organizată Ziua Informării Preventive. Această zi va fi marcată mâine și în județul nostru.
Drept urmare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj va desfășura, împreună cu partenerul E.ON Delgaz Grid, o serie de activități pe parcursul zilei de marți, 13 mai 2025.
Derulate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, activităţile informativ-educative ce vor avea loc urmăresc conştientizarea opiniei publice/cetăţenilor asupra pericolelor la care se poate/pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă. Mesajul nostru se adresează atât copiilor, cât și părinților, bunicilor, tutorilor sau altor persoane care au responsabilitate pentru siguranța celor mici.
Astfel, sediile subunităților noastre de intervenție îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să cunoască măsurile şi regulile de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă şi să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând şi tehnica de intervenţie utilizată de echipajele serviciilor profesioniste la misiunile de salvare. Îi așteptăm pe doritori să ne viziteze în intervalul 10.00-14.00.
Tot marți, 13 mai 2025, pompierii vor fi prezenți în mai multe școli clujene pentru a ține lecții deschise. Nu în ultimul rând, ne puteți întâlni în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, unde vom organiza un punct de informare preventivă, iar cu sprijinul Companiei de Transport Public Cluj, mesajele noastre vor rula și în mijloacele de transport în comun.
Vă așteptăm alături de noi!
Compartimentul Informare și Relații Publice
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII