Conducători auto opriți în trafic de polițiștii din Zalău pentru diverse infracțiuni

Luni, 6 ianuarie a.c., în jurul orei 11.10, în municipiul Zalău, la intersecția străzii 22 Decembrie 1989 cu strada Parcului, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, cercetările în cauză fiind continuate de polițiștii Biroului Rutier.

La aceeași dată de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 13.40, pe D.N. 1 F, în municipiul Zalău, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic pentru control o autoutilitară, condusă de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Sumurducu, județul Cluj.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul de 28 de ani are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing