Conducea fără permis, sub influența alcoolului, un autoturism neînmatriculat
S-a întâmplat la Borșa, unde polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism condus de un fals șofer pe o stradă din oraș.
Colegii noștri i-au solicitat conducătorului auto documentele personale și actele mașinii, dar cel aflat la volan a declarat că nu le poate prezenta, deoarece nu le are asupra sa. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare aplicate pe autoturism au fost atribuite unei alte mașini și nici nu se mai aflau în perioada de valabilitate.
Mai mult, pentru că șoferul emana halenă alcoolică, a fost condus de către colegii noștri la sediul Poliției Orașului Borșa, unde, în urma testării cu aparatul alcooltest de tip Drager, a rezultat o alcoolemie de 0,71 g/l în aerul expirat. Drept urmare, a fost condus la Spitalul Orășenesc Borșa pentru prelevarea de probe biologice.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals, conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. La finalul cercetărilor vor fi luate măsurile legale ce se impun”, anunță ITPF Sighetu Marmației.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII