Controale efectuate de polițiștii mureșeni privind vânzarea articolelor pirotehnice
Activitățile de verificare a respectării prevederilor legale privind comercializarea articolelor pirotehnice au început la finalul lunii octombrie în judeţul Mureş şi se vor derula până în prima săptămână a lunii ianuarie 2025.
Conform IPJ Mureş, până în prezent au fost derulate 10 controale, nefiind sesizate nereguli. Reprezentanţii poliţiei atrag atenţia că vânzarea de artificii persoanelor sub 16 ani este interzisă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Aurica Mate, a transmis:
„Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Pentru evitarea implicării în evenimente negative recomandăm să cumpăraţi articole pirotehnici de la persoane fizice/juridice autorizate. La achiziţionarea de articole pirotehnice să verificaţi eticheta pentru ca acestea să fie inscripţionate în limba română.”
În perioada 30 septembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară la nivel național acțiunea „PIROTEHNIC”, fiind desfășurate 474 de acțiuni și controale la persoane fizice și juridice autorizate, întocmite 47 de dosare penale, constatate 50 de infracțiuni, cercetate 55 de persoane și efectuate 13 percheziții domiciliare.
Până în prezent au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 85.505 lei. De asemenea, polițiștii au confiscat peste 3,2 tone de articole pirotehnice, în valoare de 59.070 de lei.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII