Controale în Baia Mare, Sighet și Șomcuta Mare

Au fost controale cu efective mărite în cele două municipii din Maramureș, dar și în orașul Șomcuta Mare în finalul de săptămână trecut.

Polițiștii din cadrul municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației și cei din Șomcuta Mare au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regimul legal de viteză și pentru prevenirea faptelor comise cu violență.

„În cadrul activităților derulate, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost verificate 170 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri de la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 14.000 de lei.De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.”, precizează IPJ Maramureș. 

Etichetele acestui articol sunt baia mare, sighetu marmatiei, somcuta mare, legitimari persoane, politia rutiera

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing