Controale pe toate drumurile din Maramureș săptămâna aceasta

În cursul acestei săptămâni poliţiştii sunt angrenaţi în activităţi de verificare şi control a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor, în special pe anumite tronsoane de drum.

De exemplu, poliţiştii au organizat o acţiune în finalul de săptămână trecut pentru prevenirea oricăror incidente pe drumurile publice din Săliștea de Sus. Pentru descurajarea şoferilor care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise, poliţiştii au acţionat cu aparatura drugtest şi etilotest.

Conducătorii auto a 21 de vehicule au fost opriți pentru verificări, fiind testaţi cu aparatura din dotare. Pentru abaterile constatate s-au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea unui permis de conducere.

În continuare, pentru siguranţa celor aflaţi în trafic, poliţiştii maramureşeni vă recomandă să circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor de drum, să păstraţi distanţa de siguranţă şi să vă asiguraţi temeinic la efectuarea fiecărei manevre.

Etichetele acestui articol sunt control politie, salistea de sus, drugtest, alcooltest, aparatura

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing