Controale silvice la Ulmeni. Ce s-a descoperit

Înainte de Crăciun polițiștii maramureșeni au efectuat controale pe linie silvică în zona Ulmeni, dar nu numai.

„La data de 23 decembrie a.c., polițiștii din Ulmeni și cei din cadrul Secției 3 Fărcașa au organizat și executat o acțiune pe linie silvică. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 10 persoane și au fost controlate 12 autovehicule.

Pentru abaterile constatate privind transportul materialului lemnos, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei.  De asemenea, ca măsuri complementare au indisponibilizat cantitatea de aproximativ 10 metri cubi de lemn de foc, de diferite specii. Acțiuni de acest fel se organizează în continuare pentru prevenirea și combaterea faptelor care contravin normelor legale în vigoare”, arată IPJ Maramureș.

Etichetele acestui articol sunt silvic, controale, ulmeni, farcasa, amenzi

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing