CRONICA DE HANDBAL: S-a tras cortina pentru Gloria în Liga Campionilor. CSM București ne-a bătut la 9 goluri diferență. ”Tigroaicele” nu au iertat Bistrița: 32-23
CSM București a trecut de Gloria Bistrița cu 32-23 (17-10) în ultimul meci din Grupa A a Ligii Campionilor. Inventata poveste a blatului nu a stat în picioare deși a fost rostogolită prin rețele. S-a văzut din primele secunde ale partidei că, bucureștencele să zicem așa, nu aveau nici cea mai mică intenție de blat. Doar Udrea l-a văzut…
Restul a fost meci și am înțeles după primele 5 minute, la scorul de 5-1, cine e ”jupânul”. Diferența de cinci goluri s-a menținut și în următoarele minute, doar că avem o revenire, o tresărire de orgoliu. Consemnăm și momentul cînd Marius Novanc, antrenorul aflat la al doilea meci în Liga pe banca Bistriței în postura de principal, le-a indicat handbalistelor sale să o marcheze om la om pe Cristina Neagu. Pe lângă aruncările sale precise, pasele perfecte la Crina Pintea au fost cele care au determinat o astfel de mutare. Jucăm binișor, beneficiem de două lovituri de la 7 metri, Kirdiasheva înscrie, dar îl ratează pe al doilea lovind cu mingea în bară: 7-4, 8-4. Se face minutul 15 și Novanc schimbă întreaga linie de 9 metri de la debutul partidei. Jucăm la limită și de la 10-6 se face 11-9 cu o aruncare directă a lui Mbengue.
Din păcate, în ultimele opt minute, CSM a marcat de șase ori, în timp ce Bistrița înscrie doar o singură dată. Se fluieră finalul primei reprize: 17-10.
Repriza a doua curge într-un singur sens: din cușca tigrului nimeni nu iese viu, așa că, jocul curge în favoarea celor de la CSM. Mai încercăm o revenire în joc, o ratăm, așa cum ratăm mult și ne pierdem firea în fața porții lui Moreschi. Diferența crește și așa, repede, pe repede înainte se ajunge la 29-20, 31-21 și, en fin, ca o izbăvire 32-23.
Campioana României merge în play-off, unde se va duela la finalul lunii martie cu învingătoarea din partida Buducnost-București, în timp ce Gloria a fost eliminată din competiție.
Marcatoare CSM București: Pintea 8, Neagu 5, Omoregie 5, Arntzen 2, Grijseels 2, Ostergaard 2, Kobylinska 2, Pasztor 2, Smits 1, Jaukovic 1, Friis 1, Dindiligan 1.
Marcatoare Gloria Bistrița: Mbengue 5, Bazaliu 4, Seraficeanu 3, De Araujo 2, Noimbla 2, Kacsor 2, Nocun 2, So Delgado 1, Bucur 1, Kirdiasheva 1.
Asta a fost: Gloria a început bine în Liga Campionilor, învingând CSM București, doar că ”tigroaicele” și-a luat revanșa. Încheiem pe locul al 7-lea, cu Pera plecat și cu fostul coordonator de joc, Laslo, în afara lotului, dar încă la Bistrița. Urmează, sâmbătă, 28 februarie, partida contând pentru Liga Florilor, acolo unde jucăm tot cu CSM București, liderul incontestabil al acestui sezon competițional 2024-2025. Nici aici situația nu este cea mai bună: doar locul 6 și 30 de puncte acumulate, aici, însă, mai sunt de jucat încă 8 etape.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII