Culturi de canabis descoperite de polițiști și procurori în județul Sibiu

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat, la datele de 21 și 22 septembrie 2024, 4 percheziții domiciliare, la 2 bărbați, cu vârste de 41 și 43 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2024, aceștia ar fi înfiinţat și întreținut două culturi de canabis outdoor, pe malul râului Hârtibaciu, în proximitatea localităților Hosman și Fofeldea, județul Sibiu.

Ulterior, ar fi recoltat și ambalat în 6 saci o parte dintre plantele destinate comercializării, fiind prinși în flagrant delict, în timp ce le-ar fi transportat cu un autoturism.

În urma activităților de urmărire penală și a perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate două culturi însumând 15 plante de canabis, aproximativ 40 de kilograme de muguri de canabis recoltați recent, 3 kilograme de substanță vegetală uscată, echipamente și îngrășăminte necesare îngrijirii culturilor, obiecte purtând urme de substanță, grindere, sume de bani în lei, euro și lire sterline, precum și alte mijloace de probă.

La datele de 21 și 22 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea celor 2 bărbați, pentru 24 de ore.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier Sibiu, Secției 3 Poliție Rurală Agnita și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din I.P.J. Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing