DE PAȘTE - Șoferi din Maramureș sancționați de polițiștii rutieri

Polițiștii rutieri au stricat Sărbătorile Pascale mai multor șoferi din județ, după ce au fost opriți în trafic și testați fie pentru alcool, fie pentru droguri.

„Sub coordonarea polițiștilor Serviciului Rutier Maramureș au fost desfășurate mai multe acțiuni, pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea persoanelor care comit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

În cadrul activităților derulate au fost oprite pentru verificări mai multe autoturisme, iar 160 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test. 34 conducători auto au fost sancționați, după ce aparatura radar a înregistrat depășiri ale limitelor legale de viteză. S-a dispus reținerea a 9 permise de conducere, 6 dintre acestea pentru viteză excesivă.

De asemenea, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale, după ce au constatat nouă infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, patru dintre acestea de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis”, arată IPJ Maramureș. 

Cu precizarea că activitatea polițiștilor din teren are ca scop protejarea și sprijinirea cetățenilor, prezența lor în stradă urmărind în primul rând prevenirea incidentelor, menținerea ordinii și oferirea de ajutor în situații dificile.

Etichetele acestui articol sunt paste, sarbatori pascale, politie, stiri maramures, baia mare, controale

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing