Debut al lucrărilor înființării parcului fotovoltaic din incinta Centrului Agro Transilvania din Dezmir. Inaugurarea este estimată înainte de Sfintele Paști 2025

Centrul Agro Transilvania S.A., întreprindere publică aflată sub autoritatea Consiliul Județean Cluj, a demarat lucrările de amenajare a parcului fotovoltaic din incinta pieței.

Instalația fotovoltaică va avea o capacitate de vârf de peste 550 kWp și va genera aproximativ 613.000 kWh anual, ceea ce va asigura o sursă de energie gratuită și sustenabilă pe termen lung.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am demarat în forță lucrările la acest proiect energetic, gândit să aibă un impact benefic asupra costurilor de funcționare a pieței, respectiv să acoperim cel puțin o treime din consumul anual al pieței de gros din Dezmir. Ne dorim ca lucrările să fie finalizate într-un timp cât mai scurt, astfel încât, înainte de Sfintele Sărbători Pascale, să reușim punerea în funcțiune a acestei instalații”.

Investiția verde din cadrul Pieței Agro Transilvania este realizată în baza unui Acord de Achiziție de Energie (PPA) cu compania Greenvolt Next, încheiat pe o durată de 10 ani. Astfel, începând din anul 2035, întreaga instalație fotovoltaică va fi transferată Centrului Agro Transilvania.

Conform estimărilor realizate de Consiliul Județean, în primii 10 ani de funcționare, Centrul Agro din Dezmir va realiza economii de aproximativ 384.000 de euro, iar pe o durată de 25 de ani, economiile totale vor atinge cca. 1,8 milioane de euro, potrivit Biroului de presă al C.J. Cluj.

Foto: Facebook/Consiliul Judetean Cluj

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing