DENUNȚ PENAL. Apollo Cheia și săpunul cu chipul lui Ceaușescu
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat inițierea unui denunț penal împotriva societății APOLLO CHEIA S.R.L., ca urmare a acțiunilor de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”, conform art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002. Denunțul a fost depus la Parchetul Judecătoriei Baia Mare.
„În urma unei analize, IICCMER a identificat pe platforma de comercializare Săpunulcheia.ro produse din săpun ștanțate cu figura fostului dictator Nicolae Ceaușescu, vândute sub denumirea „omagiu Ceaușescu”. Aceste produse sunt însoțite de un mesaj de promovare care glorifică realizările regimului comunist și evocă nostalgia pentru perioada sa. Redăm, în rândurile următoare, cum este construit un astfel de mesaj: ,,CEAUSESCU născut la 26 ianuarie 1918 a fost unul dintre cei mai longevivi conducători ai României în istoria săpunului Cheia.
A fost conducatorul nostru care a apărut pe coperta revistei Time, a fost plimbat de regina Angliei cu caleaşca, între anii 1967 şi 1978 România a avut o rată de dezvoltare anuală de 11 %, s-a creat Dacia şi Aro, Casa Poporului, Metroul si Canalul Dunăre-Marea Neagră. Agricultura s-a irigat şi mecanizat, zootehnia s-a dezvoltat la nivele nemaiatinse. Dar a rămas ultimul dictator al Europei, a murit la Târgovişte la 25.12.1989. Însă nu putem uita că pe vremea lui, generaţiei mele ne era perfect iar părinţilor noştri incomparabil mai bine.Fiindcă eram copii iar părinţii noştri tineri.”
Mesajul de pe ambalaj subliniază atitudini admirative față de o persoană cunoscută pentru responsabilitatea sa în săvârșirea unor acte de violență și opresiune, inclusiv genocid, așa cum a fost stabilit prin sentința Tribunalului Militar Teritorial București din 25 decembrie 1989.
Activitățile care promovează cultul personalității unor figuri istorice vinovate de crime împotriva umanității pot crea o stare de pericol față de demnitatea umană și valorile fundamentale ale societății. Totodată, se atrage atenția asupra impactului pe care astfel de produse și mesaje le pot avea asupra generațiilor actuale și viitoare. Pentru a sprijini acest demers, IICCMER a pus la dispoziția organelor competente toate informațiile și dovezile necesare, inclusiv fotografii ale produselor și capturi de ecran ale recenziilor postate de consumatori, care demonstrează interesul crescut pentru achiziționarea lor.
Este esențial să ne amintim de trecutul nostru și să nu permitem glorificarea unor personaje care au marcat istoria României prin acte de barbarie și opresiune. Acest demers vine în sprijinul memoriei victimelor și al adevărului istoric,” spune Florin-Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII