Destinul cumplit al unui cățeluș căruia i-a fost smulsă pielea de pe spate

Un nou astfel de caz a fost cel al lui Luca, un pui de cățel căruia i-a fost smulsă pielea de pe spate. Din păcate, el a fost diagnosticat și cu paroviroză și-n cele din urmă a pierdut lupta cu această boală cumplită și s-a stins.

”Oricât am fost lângă el, oricât am sperat, oricât am încercat să-l ținem aici… Nu a fost suficient. A primit transfuzie de sânge, a primit tot ce medicina putea să-i ofere, dar împotriva nepăsării și a cruzimii nu există tratament. Ne uităm la suferință și dăm vina pe alții. Dar adevărul e că noi, ca popor, nu respectăm viața. Nici pe bătrânii noștri, nici pe părinții noștri, cum să respectăm niște suflete care nu pot cere ajutor? Acești câini nu se nasc din dragoste, ci din indiferență. Din „lasă că se descurcă”, din „nu e problema mea”, din „așa e natura”. Dar natura nu i-a lăsat pe străzi, nu i-a condamnat la foame, frig și boală. Oamenii au făcut asta. Nu mai așteptați să se întâmple din nou. Nu mai priviți suferința și să spuneți „ săracu’, ce păcat”. Nu e „păcat”, e vina noastră. E vina fiecărui om care a ales să întoarcă privirea, să lase „altora” responsabilitatea. Sterilizați!

Nu mai e suficient să salvăm unul câte unul. Trebuie să oprim suferința de la rădăcină. Dacă ai un câine – sterilizează-l. Dacă vecinul tău are un câine – convinge-l să îl sterilizeze. Dacă cineva spune „nu am bani” – găsim împreună o soluție. Dacă cineva spune „lasă că se descurcă” – nu, nu se descurcă. Îi vedem zi de zi, murind încet, abandonați, bolnavi, călcați de mașini, bătuți pentru că „deranjează”. El a pierdut lupta. Dar noi? Câți mai trebuie să moară ca să înțelegem că soluția e în mâinile noastre? Câți trebuie să se stingă în chinuri ca să ne asumăm, în sfârșit, responsabilitatea?

El n-a avut de ales. S-a născut nedorit, aruncat ca un gunoi, condamnat din prima zi. Dar noi avem de ales. Noi putem opri acest lanț nesfârșit de suferință. Sterilizarea nu e o opțiune, e o datorie. Nu mai spuneți „mi-e milă” dacă nu faceți nimic. Nu mai spuneți „nu e treaba mea” dacă priviți un pui flămând pe marginea drumului. Treaba cui să fie, dacă nu a noastră? El s-a dus. Alții se vor naște în locul lui, vor îndura același destin, vor avea parte de aceeași moarte lentă și dureroasă. Doar noi putem rupe acest cerc al suferinței”, a declarat Monika Bohoni, vicepreședintele Asociației Salvați Animalele.