Dispută conjugală în Cluj-Napoca, încheiată cu un autoturism incendiat și cu ambii soți răniți
Duminică, 29 decembrie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un autoturism parcat în proximitatea unui imobil a luat foc.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 39 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii cu soția sa, în vârstă de 34 de ani, a ieșit din locuință, s-a urcat într-un autoturism, iar ulterior, folosind un lichid inflamabil, ar fi incendiat componente ale vehiculului, ceea ce ar fi condus la propagarea rapidă a focului și deteriorarea autoturismului.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, bărbatul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, soția acestuia a necesitat îngrijiri medicale după ce ar fi încercat să stingă incendiul.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj.
Foto: Observator News
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII