DOCUMENT - Motivarea CCR. De ce au fost anulate alegerile prezidențiale: „A fost distorsionat caracterul liber și corect al votului”
Curtea Constituțională a publicat, vineri seara, motivarea deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale. Aceasta a fost trimisă către Monitorul Oficial. Potrivit documentului obținut de Transilvania Jurnal, alegerile au fost anulate pentru că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele”.
Judecători spun că a fost „distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali”.
CCR spune că votul alegătorilor a fost „manipulat” prin utilizarea „netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale”. Curtea mai spune că a fost afectat „caracterul liber exprimat al votului cetățenilor”.
„În cauza de față, Curtea reține că, potrivit „Notelor de informare” antereferite, principalele aspecte imputate procesului electoral privind alegerea Președintelui României din anul 2024 sunt cele privind manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online. Conform art.81 alin.(1) din Constituție, Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Curtea observă că, în coordonatele în care s-a desfășurat procesul electoral cu privire la alegerea Președintelui României din 2024, a fost afectat caracterul liber exprimat al votului cetățenilor. 13. Libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie include dreptul de a fi corect informați înainte de a lua o decizie. Mai precis, libertatea alegătorilor de ași forma o opinie presupune dreptul de a obține informații corecte despre candidați și procesul electoral din toate sursele, inclusiv online, precum și protecția împotriva influenței nejustificate, prin acte/ fapte nelegale și disproporționate, asupra comportamentului de vot”, se arată în motivare.
Curtea mai spune că „a fost afectată egalitatea de șanse a competitorilor electorali, ceea ce reflectă o alterare a însuși dreptului de a fi ales. Neregularitățile din campania electorală s-au răsfrânt asupra competitorilor electorali, din moment ce au creat o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale și ceilalți candidați participanți în procesul electiv.”
„În prezenta cauză, Curtea ia act de faptul că un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale. Astfel, declarațiile depuse la Autoritatea Electorală Permanentă ale unuia dintre candidați referitoare la bugetul său de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt în contradicție cu datele prezentate în „Notele de informare” ale Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă și a Serviciului Român de Informații. Or, este de notorietate că o campanie electorală presupune costuri și cheltuieli importante, iar situația analizată relevă o incongruență evidentă între amploarea campaniei desfășurate și inexistența asumată de candidat în privința cheltuielilor efectuate. A fost, astfel, încălcat principiul transparenței finanțării campaniei electorale, fiind induse suspiciuni cu privire corectitudinea desfășurării alegerilor.”
Potrivit motivării, Curtea a decis să reia întregul proces electoral.
„Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.”
Prin realizarea acestui control constituțional și democratic asupra procesului electoral, Curtea își îndeplinește atribuția de a veghea la respectarea
procedurii pentru alegerea Președintelui României, a cărei ultimă finalitate este restabilirea încrederii cetățenilor în legitimitatea democratică a autorităților publice, în legalitatea și corectitudinea alegerilor, precum și înlăturarea oricăror suspiciuni de natura celor constatate în prezenta cauză. Sunt astfel protejate atât drepturile electorale ale cetățenilor (dreptul de vot și dreptul de a fi ales), cât și fundamentele ordinii constituționale, premise esențiale pentru menținerea caracterului democratic și de stat de drept al României.”, mai explică CCR.
Judecători au stabilit, de asemenea, că președintele Klaus Iohannis rămâne în funcție până va depune jurmântul noul președinte ales.
Vedeți documentul mai jos!
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Adrian
10.10.2025De ce nu spuneti ca soferul de autobasculanta a adormit la volan?? Protejati toate mizeriile de oameni
la articolul Accident rutier petrecut pe DN 13 între un camion și o basculantă. Un bărbat a decedat
Szabo Angela
28.09.2025Multumesc tuturor celor care au participat la celebrarea căsătoriei lui David și Denisa 🙏și la frumosul eveniment petrecut cu toți împreună Și dvs pt frumosul articol ,făcut în semn de respect față de familia noastră !Va multumesc frumos încă o data și tuturor ...
la articolul David Szabo s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Denisa (FOTO)
HALASTAUAN EMIL-VANEA
02.09.2025Nicusor Dan s-a tinut de promisiune: TVA a rams 19 la suta. Diferenta de 2 la suta este Taxa lui Bolojan (TLB). Atata doar ca domnul pres. nu stie sa se justifice. Iar alegatorii care l-au votat nu cunosc atributiile presedintelui Romaniei!
la articolul Domnule premier Bolojan, ne mișcăm și noi mai cu talent sau tot amenințăm cu demisia?
mt
18.07.2025Pare a fi o noua actiune heirupista a politiei de strangere de bani la buget, adica amenzi rutiere in cazul asta.
COMENTARII