Două clădiri noi de spital se vor construi în județul Mureș
În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește accesarea de fonduri prin „Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești”.
Spitalul Clinic Județean Mureș intenționează să construiască un spital cu trei etaje pe terenul de pe strada Mihai Viteazu nr. 31, unde funcționa anterior spitalul privat Galenus.
La rândul său, Spitalul Municipal “Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni va depune o cerere de finanțare pentru o clădire de spital cu cinci etaje.
Ambele proiecte vor fi depuse la Ministerul Sănătății de către Consiliul Județean Mureș în parteneriat cu cele două spitale, a arătat președintele Consiliului, Peter Ferenc:
„La Târnăveni, este vorba despre construirea unui corp spitalicesc nou, iar la Târgu Mureș este vorba de fostul spital Galenus din spatele Ortopediei, unde dorim să construim o clădire nouă, care va fi necesară pentru ca spitalele care vor fi renovate să se poată muta în acest spital.”
Consilierii mureșeni au aprobat și o rectificare bugetară, necesară pentru plata salariilor, acoperirea cheltuielilor de funcționare și continuarea unor proiecte începute.
Detalii suplimentare aici: radiomures.ro
Foto: Consiliul Județean Mureș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII