10.08.2026
DOUĂ SARMIZEGETUSE, O SINGURĂ ISTORIE ȘI MULTE ÎNTREBĂRI
Pentru orice iubitor al istoriei României, o întâlnire cu Sarmizegetusa nu poate fi trecută cu vederea. Este, într-un fel, o întâlnire cu strămoșii, cu acea lume îndepărtată în care dacii și romanii s-au întâlnit nu doar prin arme, ci și printr-o istorie care avea să schimbe definitiv destinul acestui spațiu.
Așa că, ajunși în apropiere de Hațeg, ne-am oprit la locul care părea să ne poarte direct spre istorie. Numai că prima impresie nu a fost tocmai cea pe care ne-am fi dorit-o. Pentru un obiectiv de asemenea importanță, semnalizarea de pe drumul public mi s-a părut insuficientă. Iar odată ajuns aici, un vizitator care nu cunoaște istoria locului poate rămâne cu destule întrebări.
Poate cea mai importantă dintre ele este chiar aceasta: de ce există două Sarmizegetuse?
Explicația ar trebui să fie simplă și la îndemâna oricui.
Sarmizegetusa Regia, aflată în Munții Orăștiei, a fost centrul politic, militar și religios al regatului dac, capitala lui Decebal și unul dintre cele mai importante centre ale civilizației dacice. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cea pe care o întâlnim aici, în apropierea Hațegului, este o altă așezare, construită de romani după cucerirea Daciei, în timpul împăratului Traian. Ea a devenit capitala provinciei romane Dacia.
Două Sarmizegetuse, două lumi, două momente istorice care se întâlnesc însă într-o singură mare poveste.
Și poate tocmai aici ar trebui să înceapă adevărata lecție oferită celui care vine să viziteze locul.
Pentru că aici, la drumul mare, nu mai suntem în capitala regatului dac, ci în capitala Daciei romane. Aici romanii au construit un oraș după modelul lor, cu instituții administrative, spații publice, temple, locuințe, forum și amfiteatru. De aici se administra provincia, se luau decizii și se exercita autoritatea Romei asupra unui teritoriu cucerit.
Dar, privind aceste vestigii, apare aproape inevitabil o întrebare: ce s-a întâmplat cu dacii?
Istoria pe care o vedem aici pare să vorbească mai ales despre Roma. Despre organizarea romană, despre temple, despre administrație, despre spectacole și despre viața unei provincii a marelui Imperiu Roman.
Dacii, cei care înainte de cucerire își construiseră aici propria lume, propriul sistem politic, militar și religios, par să fie mai puțin vizibili.
Și poate că tocmai această parte a poveștii ar trebui spusă mai apăsat.
Nu pentru a pune dacii împotriva romanilor și nici pentru a transforma istoria într-o competiție între două civilizații, ci pentru a explica limpede ce s-a întâmplat aici. Pentru că înainte de Ulpia Traiana a existat lumea dacică, iar după războaiele lui Traian a apărut provincia romană Dacia. Între cele două momente se află una dintre cele mai importante pagini ale istoriei noastre.
Pășim mai departe și descoperim urmele lumii romane. Clădiri, spații de locuire, temple, pietre care au rezistat aproape două milenii și care încă mai au ceva de spus.
Dar poate cel mai spectaculos loc rămâne amfiteatrul.
Frumos refăcut, cu acel aspect în care vechiul pare să se întâlnească discret cu modernul, amfiteatrul pare că așteaptă din nou publicul. Altădată, aici se luptau gladiatorii și mii de oameni urmăreau spectacolele. Astăzi, arena pare să aștepte alte spectacole, poate concerte, poate evenimente culturale.
Și, privind-o, nu poți să nu te întrebi: când și cine va concerta aici?
Atmosfera ar fi, cu siguranță, una extraordinară. Să asculți muzică într-un spațiu în care, cu aproape două mii de ani în urmă, spectatorii urmăreau spectacolele lumii romane ar putea deveni o experiență culturală de neuitat.
Am mai făcut câțiva pași prin complex și am constatat însă și un alt lucru care merită spus. Pentru documentare, ziariștii nu beneficiază aici de acces gratuit.
Spun „aici” cu atât mai apăsat cu cât am avut ocazia, de-a lungul timpului, să vizitez și să documentez numeroase obiective culturale din Europa. În muzee și obiective istorice din țările pe care le-am cunoscut, accesul reprezentanților presei pentru documentare și informare este, în mod obișnuit, gratuit. Nu vorbesc din auzite, ci din experiență directă.
De aceea, faptul că tocmai aici, la unul dintre locurile cele mai importante ale istoriei noastre, întâlnesc pentru prima dată o asemenea situație nu poate să nu ridice un semn de întrebare.
Nu este vorba, până la urmă, despre valoarea unui bilet.
Este vorba despre înțelegerea rolului pe care presa îl are în promovarea patrimoniului.
Un jurnalist nu vine aici doar pentru el. Vine să vadă, să înțeleagă, să întrebe și apoi să povestească altora. Vine să ducă mai departe imaginea unui loc, să-i facă pe cititori curioși, să-i determine să vină și să descopere la rândul lor istoria.
De aceea cred că ar trebui să existe mai multă deschidere către cei care vor să vorbească despre aceste locuri.
Vine presa pentru ca oamenii să afle.
Vine pentru ca un copil care nu a ajuns niciodată la Sarmizegetusa să poată descoperi, dintr-un articol, că aici s-au întâlnit două lumi.
Vine pentru ca un turist să înțeleagă de ce există două Sarmizegetuse.
Vine pentru ca istoria să nu rămână doar între zidurile unui muzeu sau printre pietrele unui sit arheologic.
De aceea cred că atât muzeul care administrează și valorifică acest patrimoniu, cât și autoritățile județene ar trebui să privească cu și mai multă atenție către aceste locuri.
Nu este suficient să păstrăm pietrele.
Trebuie să păstrăm și povestea lor.
Trebuie să avem semnalizări mai clare, explicații mai accesibile, informații care să-i vorbească și celui care vine pentru prima dată aici. Trebuie să-i spunem vizitatorului cine au fost dacii, cine au fost romanii, ce a însemnat cucerirea Daciei și cum s-a transformat acest spațiu într-o provincie a Imperiului Roman.
Pentru că avem o istorie care merită cunoscută.
Și avem, poate mai mult decât alții, obligația de a nu o lăsa să se piardă în tăcerea pietrelor.
Am văzut în Polonia, în Ungaria și în alte țări europene locuri istorice care poate nu au întotdeauna bogăția vestigiilor pe care o avem noi, dar unde trecutul este prezentat cu grijă, cu respect și cu o adevărată strategie de valorificare. Istoria este explicată, semnalizată, pusă în valoare și transformată într-o experiență pentru cel care vine să o descopere.
Noi avem ce arăta.
Avem cetăți dacice, avem urmele Romei, avem războaiele lui Traian, avem începuturile romanității și avem un patrimoniu care poate spune, prin fiecare piatră, o parte din povestea acestui popor.
Ne trebuie doar mai multă grijă.
Mai multă grijă pentru locuri, mai multă grijă pentru explicații, mai multă grijă pentru felul în care ne prezentăm trecutul.
Pentru că istoria nu înseamnă doar ceea ce s-a întâmplat.
Înseamnă și felul în care alegem să păstrăm ceea ce s-a întâmplat.
Sarmizegetusa nu este doar un loc pe hartă. Este o pagină din istoria României.
Iar o asemenea pagină nu trebuie doar conservată.
Trebuie citită, explicată și transmisă mai departe.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Schimbarea la Față
07.08.2026
VĂLIUG – O ALTĂ „MARE DE LA MUNTE”
09.08.2026
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII