Drumul lui Coşbuc, care leagă Parva de Sângeorz-Băi, a fost inaugurat (FOTO)

Drumul lui Coşbuc, care leagă localităţile Parva de Sângeorz-Băi, a fost inaugurat astăzi, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, dar şi a primarului Ioan Strugari.

Este vorba de un drum forestier, situat la circa 1.400 de metri altitudine, care a fost modernizat. Este denumit ”Drumul de pe Dealul Tisei”, fiind drumul pe care poetul George Coșbuc mergea pentru a-și vizita nepoții, în special pe Vasile, preot paroh al Bisericii din Parva.

"Priveliștile spectaculoase, aerul curat și liniștea muntelui ne-au amintit de frumusețile unice pe care le are județul nostru. Acest drum nu este doar o cale de acces, ci o adevărată atracție turistică, care îți taie răsuflarea cu peisajele sale extraordinare. Felicitări domnului primar Ioan Strugari și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect deosebit, punând comuna Parva pe harta celor mai impresionante drumuri asfaltate la înălțimi de peste 1400 de metri!", a transmis preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.

Investiţia a costat aproximativ 7 milioane de lei.

La eveniment au participat preşedintele Camerei Deputaţilor - Daniel Suciu, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - Bogdan Ivan, senatorul Ioan Deneş, primarul Becleanului - Nicolae Moldovan, primarul Ioan Scridonesi - Poiana Ilvei. 

COMENTARII

CELE MAI CITITE ȘTIRI

ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing