Ediția 2025 a Cupei Presei la tir: Un succes datorat structurilor profesionale și sindicale mureşene

Vineri, 21 martie 2025, a avut loc cea de-a treia ediție a Cupei Presei la TIR, unde reprezentanții presei locale și naționale, acreditați pe lângă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureș, au avut ocazia de a-și testa precizia și îndemânarea în mânuirea armelor de foc.

Competiția a deschis seria evenimentelor organizate în preajma Zilei Poliției Române, pentru celebrarea celor 203 ani de atestare documentară, respectiv a celor 203 ani de istorie și tradiție.

În ceea ce vizează competitorii, evenimentul a reprezentat fie o experiență unică pentru cei care nu au avut ocazia până în prezent de a mânui o armă de foc într-un mediu controlat, fie o oportunitate pentru cei mai pricepuți de a-și disputa podiumul.

Aflată la al treilea an consecutiv de organizare, activitatea reprezintă în egală măsură o formă de apreciere pentru buna colaborare în activitatea de informare a publicului, de transmitere a mesajului instituțional și de participare și susținere a evenimentelor organizate de-a lungul timpului în interesul comunității.

Tot cu prilejul evenimentului de astăzi s-a urmărit întărirea coeziunii între participanţi, dezvoltarea spiritului de competiție şi respectarea normelor de fair-play, principii atent urmărite în probele cu pistol Glock19 si Beretta PX4Storm.

În organizarea activității s-au implicat în mod special polițiștii Serviciului Pregătire Profesională, iar buna desfășurare a acesteia nu ar fi fost posibilă fără suportul structurilor profesionale și sindicale mureşene, respectiv:

- Corpul Naţional al Poliţiştilor – Consiliul Teritorial Mureș;

- Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor I.P.A. – Regiunea 1 Mureș;

- Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL – Filiala Mureș.

Reprezentanții IPJ Mureș au precizat: „De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș mulțumește poligonului Dam Silver – Marksman, din Sântioana de Mureș, pentru găzduirea evenimentului și în acest an și ducerea acestuia mai aproape de rangul de tradiție.

Felicităm, încă o dată, toți competitorii!”

Foto: IPJ Mureș

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing