Elev de 15 ani din județul Mureș și-a agresat diriginta și este considerat pericol social. Judecător: „Scopul pedepsei, departe de a fi atins”

Un caz grav de violență, manifestat de un elev de 15 ani din Târgu Mureș, atrage atenția asupra legilor prea blânde care pedepsesc violența din mediul școlar. Găsit vinovat pentru lovire și tulburarea liniștii publice, adolescentul a fost condamnat, vineri, 11 octombrie, la șase luni de asistare zilnică și obligat să urmeze consiliere psihologică. Este pedeapsa educativă maximă, căci în România legislația nu prevede pedeapsa cu lipsirea de libertate în cazul minorilor care comit infracțiuni ale căror pedepse sunt mai mici de 7 ani. În acest caz, „scopul pedepsei e departe de a fi atins”, se arată în hotărârea Judecătoriei Târgu Mureș.

Pe 11 martie, la ora 10:00, polițiștii din Târgu Mureș au fost sesizați de reprezentații Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” despre un conflict provocat de un elev din clasa a VIII-a în timpul unei ore de curs. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un elev de 15 ani s-a urcat pe un dulap și i-a arătat gesturi obscene unui cadru didactic, potrivit sursei totuldespremame.ro

„Tânărul a manifestat un comportament necooperant față de polițiști, fiind imobilizat și condus la sediul poliției Târgu Mureș, unde a fost invitată și mama acestuia, pentru clarificarea stării de fapt și lămurirea situației. De asemenea, tânărului i-a fost aplicată o amendă de 500 de lei pentru încălcarea ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul poliției. O publicație locală a publicat imagini în care se poate vedea cum tânărul fumează în clasă și îi ignoră pe profesorii care îi cereau să se așeze.

„În jurul orei 12.35, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții aceleiași unități de învățământ cu privire la o faptă de agresiune. La fața locului, polițiștii au stabilit că același tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii și picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare”, a transmis Poliția Mureș.

Detalii suplimentare aici: totuldespremame.ro

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Monica Munthiu

06.07.2026

Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...

CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA

Viviana Axinte

17.04.2026

Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.

NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing