Femeie, reţinută după ce şi-a înjunghiat partenerul în zona toracică

O femeie a fost reţinută de procurorii din Gorj după ce şi-a înjunghiat partenerul cu un cuţit în zona toracică. Bărbatul a fost transportat la spital, iar acolo medicii l-au operat pentru a-i salva viaţa. Victima are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.

Magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au anunţat, miercuri, 18 decembrie, că o femeie este anchetată pentru tentativă de omor asupra unui membru al familiei.

„În seara zilei de 17.12.2024, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla la locuinţa din municipiul Motru, judeţul Gorj, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, inculpata V.F. l-a înjunghiat cu un cuţit pe concubinul său G.M. în zona toraco-abdominală, intercostală, producându-i o plagă penetrantă ce i-a pus în primejdie viaţa”, au precizat procurorii, potrivit news.ro.

Aceștia au adăugat că „a fost necesară intervenţia chirurgicală de urgenţă, în absenţa căreia leziunile traumatice ar fi dus inevitabil la decesul victimei”.

Victima are nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Inculpata a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing