Fetele de la Minaur vor cele trei puncte din disputa cu CSM Iași

Avem meci de handbal fete în weekend. Handbalistele de la Minaur joacă pe teren propriu pentru a se menține în topul actualei ediții a Ligii Florilor MOL.

Sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 17.30, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Iași, joc din cadrul etapei a 15-a din Liga Florilor MOL. Meciul se va vedea la Pro Arena. 

„Este ultima întâlnire din aceasta rundă, iar echipa noastră urmărește să obțină toate punctele puse în joc, pentru a rămâne în zona fruntașă. Moralul este la cote ridicate, după rezultatul de egalitate obținut la Brașov, iar speranța pentru un loc de cupă europeană sezonul viitor este vie. Echipa din Iași a făcut multe schimbări de la startul sezonului până acum, inclusiv la nivelul băncii tehnice, dar rezultatele nu se văd în clasament. Au venit în ultima perioadă câteva jucătoare noi, cum ar fi portarul Paula Teodorescu, centrul eston Molkova sau pivotul de la Buzău Ștefania Jipa. După retragerea Buzăului, Iași are șanse reale de scăpa de retrogradare, iar lupta pare să o dea cu CSM Slatina, chiar următoarea noastră adversară”, spun oficialii clubului băimărean.
FOTO csminaur.ro 

Etichetele acestui articol sunt handbal, cs minaur, handbal fete, liga florilor

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing