Gonind pe străzile din Baia Mare. Cât a arătat radarul

Sunt printre noi oameni cărora nu le e este rușine să apase pedala de accelerație.

„Ieri, în timp ce acționau pe strada Europa din Baia Mare, polițiștii Biroului Rutier au depistat un autoturism condus cu 147 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita este de 70km/h. La volan a fost identificat un tânăr de 34 de ani.

Conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 lei. Totodată polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 120 de zile”, precizează IPJ Maramureș. 

Se știe că viteza excesivă reduce semnificativ timpul de reacție, iar în fața unei situații imprevizibile, riscul de a pierde controlul asupra vehiculului crește considerabil. 


Etichetele acestui articol sunt viteza excesiva, politia baia mare, pieton, fara permis, permis auto

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing