HANDBAL. Gloria Bistriţa câştigă fără probleme partida de la Minaur Baia Mare

Sala LASCĂR PANĂ a găzduit sâmbătă după-amiază meciul dintre Minaur Baia Mare și Gloria Bistrița, contând pentru etapa a 14-a a Ligii Florilor, ultima partidă a lunii ianuarie.

Un meci la latitudinea Bistriței, deși, primul mitan a arătat pe teren un Minaur mai decis să urce în clasamentul Ligii Florilor, abordarea mult mai pragmatică a Gloriei nu a lăsat loc de nimic pentru băimărence.

Interesant a fost faptul că, din nou, s-a jucat în două viteze diferite în prima și a doua repriză. Cert, în primele 30 de minute, Viver părea că a scăpat hățurile, băimărencele s-au depărtat la 3 lungimi distanță și ce s-a jucat nu era ”jocul” unei echipe ce vrea titlul. Viver nu a așteptat căderea și a schimbat tactica și deja pe 9 metri a început să se joace altfel.

Chiar dacă prima repriză s-a încheiat 16-17, războiul regional Baia-Mare vs Bistrița s-a încheiat net în favoarea ”spanioloaicelor” 26-36, ceea ce nu mai lasă loc la niciun fel de interpretări.

Gloria Bistrița urcă, din nou, pe primul loc cu 26 de puncte, la un punct în fața ”tigroaicelor” ce au meci doar pe 3 februarie cu Dunărea Brăila și la 6 ”lungimi-distanță” de ocupanta locului 3, Corona Brașov. Evident, mai sunt de jucat încă 8 etape, iar zarurile nu au fost încă aruncate, dar, cu fiecare victorie, Gloria mai face un pas spre titlul de campioană, atât de dorit la Bistrița.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing