În pușcărie. A încălcat ordinul de protecție. La 20 de ani îți distrugi viața

Ordinul de protecție este emis cu un scop, iar dacă îl încalci îți asumi niște riscuri. Iar la 20 de ani să îți distrugi viața nu știu dacă merită.

„Urmare a unei sesizări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani ar fi încălcat măsurile prevăzute în ordinul de protecție emis de Judecătoria Baia Mare, la data de 9 mai a.c., prin aceea că nu ar fi respectat obligația de a păstra distanța minimă stabilită față de victimă și i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare.

În cadrul documentărilor efectuate, polițiști au stabilit că de la emiterea ordinului de protecție de către instanță și până la data de 16 iunie a.c., cel în cauză ar mai fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, astfel că polițiștii au întocmit dosar penal în acest sens.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. În continuare, polițiștii, sub supravegherea procurorului de caz, efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-au comis faptele și dispunerii măsurilor legale.

Etichetele acestui articol sunt 20 de ani, puscarie, ordin de protectie, restrictie, mandat, IPJ Maramures

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing