Romanul În Siberii de gheață, semnat de scriitoarea Rodica Fercana și apărut la editura SOLON din Bistrița, este construit cu o forță epică și cinematografică remarcabilă, de parcă și-ar aștepta deja regizorul care să-i transpună pe ecran povestea tulburătoare. Cartea impresionează prin autenticitatea faptelor și prin dramatismul unor destine inspirate din realități pe care cu greu le putem imagina astăzi.
Poate că tocmai această legătură profundă cu adevărul istoric face romanul atât de puternic. Suferința personajelor nu se limitează la anii războiului, ci continuă mult după încheierea păcii, prelungindu-se peste două decenii. Este o realitate greu de conceput, iar cititorul rămâne uimit de puterea cu care rudele scriitoarei au suportat chinurile unui prizonierat aproape fără sfârșit, într-o lume în care singura alinare era imaginea casei natale și speranța, tot mai firavă, a întoarcerii.
În centrul narațiunii se află două personaje ardelenești, unite de destin în imensitatea Siberiei. Ilie, botezat de ruși „Vitea”, luat prizonier în timpul Primului Război Mondial, îl întâlnește în anul 1956 pe Dumitru Pripon, capturat în primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Două generații, două războaie și aceeași dramă a omului lipsit de libertate.
Pentru Ilie, anii de detenție par să nu mai aibă sfârșit. Paginile care descriu existența sa sunt zguduitoare. Rodica Fercana relatează cu minuțiozitate exploatarea nemiloasă a forței de muncă, lipsa hranei, lipsa medicamentelor și condițiile inumane ale lagărelor siberiene. În această lume a disperării, cea mai mare bucurie a lui Ilie este întâlnirea unui om din satul său, care să-i poată duce măcar gândul spre casă și să-i păstreze numele românesc – Ilie – acolo unde rușii încercaseră să-l transforme în „Vitea”.
Destinul lui Dumitru Pripon cunoaște însă o neașteptată rază de lumină. După ani de muncă și suferință în munții Siberiei, căutarea albinelor și a mierii îi poartă pașii, împreună cu un camarad ceh, spre zona de frontieră chineză. Deși pacea fusese încheiată de multă vreme, cei doi continuau să fie tratați ca prizonieri. Descoperirea lor de către grănicerii chinezi produce uimire: în fața acestora nu se află infractori, ci foști soldați menținuți în detenție mult după încheierea războiului.
Este momentul care schimbă radical cursul vieții lor. Preluați de autoritățile chineze și tratați cu omenie, cei doi încep să renască spiritual și fizic. Autoarea valorifică această secvență pentru a prezenta China prin ochii personajelor sale, oferind informații despre societatea chineză, despre relațiile româno-chineze, despre sistemele de guvernare ale vremii și despre discreția cu care autoritățile sovietice încercau să ascundă adevărul privind prizonierii rămași în lagăre după război.
Printre cele mai frumoase și emoționante pagini ale romanului se numără cele dedicate întoarcerii lui Dumitru în România. Drumul spre Bistrița, recunoașterea treptată a orașului, apoi a satului natal și a propriei case sunt descrise cu o sensibilitate aparte. Este bucuria ardeleanului care își regăsește pământul, locurile copilăriei și acel fir nevăzut care îl leagă pentru totdeauna de familie și de obârșie. Rodica Fercana surprinde admirabil stările sufletești ale personajului, emoția revederii și dificultatea reintegrării într-o lume schimbată radical.
În Siberii de gheață este mai mult decât un roman istoric. Este o carte despre rezistența spiritului uman, despre identitate, memorie și puterea rădăcinilor. Prin amploarea documentării, autenticitatea detaliilor și forța emoțională a paginilor sale, romanul o așază pe Rodica Fercana între importanții evocatori români ai universului concentraționar sovietic și ai tragediei Gulagului.
Numeroasele premii naționale și internaționale obținute de autoare confirmă valoarea acestei opere, iar cititorul are adesea impresia că se află în fața unui scenariu gata pregătit pentru ecranizare. În Siberii de gheață este o carte care se citește cu emoție, se păstrează în memorie și oferă o lecție profundă despre suferință, demnitate și speranță.
COMENTARII